Se afișează postările cu eticheta spectacol. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spectacol. Afișați toate postările

luni, 12 noiembrie 2012

Eu scriu, Eu regizez la Ionesco



Eu scriu, eu regizez!

În premieră, Teatrul Eugene Ionesco si Art House Cafe lansează proiectul 

Eu scriu, eu regizez! 

Dacă ești dramaturg consacrat sau debutant (asta chiar nu contează!) și vrei să 

nu mai depinzi de mofturile regizorilor, ci să-ți vezi textele montate cât mai 

repede, acum ți se oferă această șansă! Teatrul Eugene Ionesco oferă 

posibilitatea oricărui dramaturg basarabean să-și regizeze el însuși propriile 

piese pe scena experimentală de la Art House. 


Scopul proiectului constă în promovarea dramaturgiei naționale originale, 

motivarea și încurajarea scriitorilor basarabeni de a „comite” texte teatrale de 

calitate și descoperirea unor noi talente.


Dacă vrei să schimbi ceva în viața ta, apelează la numărul de tel 067592086- 

(Rusanda) sau scrie-ne pe adresa de email secretariat.teionesco@gmail.com

luni, 29 octombrie 2012

Despre Iosif şi Amanta sa, prima versiune.


Plastica actorilor este determinată de spaţiul scenic şi de rolurile interpretate de ei. Iosif în chip de bărbat (M. Fusu), stînd în genunchi, se oglindeşte în apa din cupa de argint. Îndreptîndu-şi privirea în depărtare, el rosteşte cu tristeţe: cît de preocupaţi suntem de propria noastră persoană. Iosif în chip de femeie ( E. Chioibaş) îşi dă la iveală , prin gesturi line, gingăşia şi lipsa de apărare sufletească. Beniamin în chip de femeie ( N. Cozaru) îşi demonstrează prin gesturi farmecul exterior, în chip de bărbat ( I. Cupcea), a cărui plastică te pune pe gardă, demonstrează natura lui linguşitoare, josnică.
Iacov, tatăl lui Iosif şi al lui Beniamin, întruchipat de actriţa Ala Menşicov, se distinge pritntr-o energie debordantă. În comunicare cu fiii, în lipsa Martei, gesturile lor denotă încredere în sine. Dragostea mistuitoare pentru Marta, care îi transformă sufletul în scrum, îl face rob. Acest rol este interpretat de Andrei Sochircă. Respins şi umilit, el se transformă într-un bătrîn gîrbovit, care, asemenea unui cîinişor, execută capriciile stăpînei sale, ducîndu-i în dinţi poşeta. Marta în chip de bărbat ( A. Vasilache) şi în chip de femeie ( L. Tulgara) nu se desparte de biciul din mîini, care are menirea nu atît să-i tină în frîu pe cei din jur, cît să-i aprindă poftele trupeşti. În scena seducerii lui iosif, patima arzătoare ce o copleşeşte este demonstrată de plastica gesturilor, de dorinţa trupului dezgolit a lui A. Vasilache. În ultimele scene din spectacol, Marta, care nu mai este tînără, îşi demostrează focul patimii în dansul slujitoarei zeului Atum-Ra sau Atun, a cărui servitoare a templului era.
Mozes ( B. Cremene) apare atunci cînd patimile personajelor ating cota maximă de fierbere. Mişcîndu-se lent, cadenţat, nivelînd cu migală nisipul împrăştiat de picioarele oamenilor cuprinşi de patimă, el vorbeşte de pericolul ispitei şi distrugerii echilibrului balanţei.
Patru egipteni necunoscuţi îl omoară pe Mozes exact în clipa în care Iosif hotărăşte să părăsească împreună cu el blestematul Egipt, această închisoare cu gratii de aur. În scena seducerii lui Iosif de către Marta veşmîntul lui lung este acoperit de o plasă de aur. Smulgîndu-se din încleştarea mîinilor, el aruncă această palsă. Acum, după moartea lui Mozes, simţind imposibilitatea de a-şi îndeplini predestinaţia de a restabili echilibrul cosmic, Iosif aruncă în nisip cupa sa de mare preţ.
 Elfrida Coroliova.
Arta, 2005.

vineri, 26 octombrie 2012

Petru Vutcărău: Cel mai important lucru în teatru este emoţia

 Petru Vutcărău-
Teatrul se face aşa cum s-a mai făcut. Cantitativ lucrurile stau foarte bine. S-a pierdut însă emoţia. Azi oamenii- inclusiv cei din teatre- gîndesc foarte mult, sunt cît mai raţionali. Explică teatrul. Calculează. A apărut un soi de mecanism care conduce la robotică în felul de-a servi şi  înghiţi teatrul. Or, pentru mine cel mai important lucru în teatru este emoţia. Ce putem noi obţine de la teatrul pe care l-am găsit aici? Uşurinţa cu care mînuieşte cuvîntul în scenă, jongleria, modalităţile de dirijare a cuvîntului în spectacol. asta rămîne să învăţăm noi. (...) Aş vrea să învăţăm împreună cu teatrul românesc cum să readucem emoţia în cuvîntul românesc. Deocamdată, cuvintele poartă în ele numai informaţie şi pseudoemoţie. Ori, cuvîntul conţine de la sine o informaţie. Emoţia lipseşte din el.

Actualitatea Vîlceană, 4-6 mai 1991